One man show! Două momente geniale ale lui Florentin Pera la partida SCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti, care i-au întărit eticheta de „antrenorul sezonului”

14 mar 2019 4722 afişări Handbal
One man show! Două momente geniale ale lui Florentin Pera la partida SCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti, care i-au întărit eticheta de „antrenorul sezonului”

Indiferent cum se termină sezonul intern 2018-2019, Florentin Pera este antrenorul anului. A reuşit să învingă CSM Bucureşti de două ori în prima jumătate a sezonului, o dată în Supercupa României, iar partida retur de la Vâlcea a cedat-o cu 30-29 în ultima secundă. Dar şi acest rezultat a fost primit ca pe un mare succes. SCM a devenit principala favorită la titlu în Liga Naţională şi probabil că îl va şi obţine.

Florentin Pera este un tehnician care transpiră pe margine cel puţin la fel de mult ca şi jucătoarele în teren. Este temperamental, pasionat de handbal, trăieşte fiecare fază la maximum, interacţionează cu tribunele, nu ezită să-şi ceara dreptatea în faţa arbitrilor şi observatorilor când simte că este nedreptăţit.

Antrenorul a avut un mare merit la parcursul echipei din Vâlcea în acest sezon, inclusiv la partida de miercuri seara. Florentin Pera a avut două momente remarcabile:

A avut reacţie într-un moment foarte delicat, când SCM avea un handicap de şase goluri. „Am crezut în echipa mea, o cunosc foarte bine, am ştiut cât de bine este pregătită. În repriza secundă nu am cedat nicio secundă. Desigur, ţinând cont de valoarea adversarului şi de precizia cu care marcau fetele de la Bucureşti, mi-a fost puţin teamă, dar am schimbat sistemul de apărare, a dat rezultate, am avut mai multă precizie în atac”, a susţinut Florentin Pera

Al doilea moment „Pera” a venit spre final, când a dovedit un curaj ieşit din comun. Antrenorul a preferat să scoată portarul în minutul 57, deşi era la un singur gol de CSM şi probabil că mulţi alţi antrenori ar fi încercat să conserve rezultatul, care, de altfel, îl avantaja. Putea să piardă şi titlul, dar tânărul tehnician s-a gândit, în schimb, că poate rezolva problema titlului încă de acum.

„Vă spun sincer, nicio secundă nu m-am gândit la egal sau la o înfrângere la 1-2 goluri. În mintea mea, am pregătit acest joc şi le-am transmis fetelor că îmi doresc doar victoria. Şi am vrut să tranşez de astăzi titlul. Nu a fost să fie, am fost la câteva secunde, dar cred eu că tot ce am riscat, mi-a ieşit. Mă bucur că fetele au fost foarte atente şi concentrate, iar meritul este al lor în primul rând. Ele sunt în teren şi mă bucur că au găsit soluţiile cele mai bune şi mai eficiente în atac. În apărare, cred că ne-am descurcat foarte bine, am pus probleme şi acolo”, ne-a dezvăluit Florentin Pera.

În cazul în care Vâlcea va deveni campioană, Florentin Pera va obţine la rândul lui primul trofeu în Liga Naţională.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.