Nume mari din lotul Franţei au rămas acasă pentru că... nu au avut loc! Lotul cu care Didier Dinart a plecat la Campionatul Mondial

9 ian 2019 2094 afişări Comentează şi tu Handbal
Nume mari din lotul Franţei au rămas acasă pentru că... nu au avut loc! Lotul cu care Didier Dinart a plecat la Campionatul Mondial DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

Didier Dinart a anunţat azi lotul Franţei pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din Danemarca şi Germania, care va debuta pe 10 ianuarie. Selecţionerul Franţei a avut de luat nişte decizii foarte grele, în condiţiile în care a avut la dispoziţie un număr important de jucători de valoare.

În ultima parte a pregătirilor, Franţa a avut 20 de jucători în cantonament. Didier Dinart pleacă cu 17 handbalişti la turneul final, iar de pe listă au „picat” trei nume mari: Raphael Caucheteux, Nicolas Tournat şi Olivier Nyokas. Ultimii doi au câştigat Liga Campionilor cu Nantes în urmă cu aproximativ jumătate de an!

„Am încercat să facem cele mai bune alegeri, fără a fi greşite, pentru că astfel jucătorii ar fi vânaţi", a declarat Didier Dinart. Nicolas Tournat, pivotul titular al echipei Nantes, a pierdut bătălia cu Ludovic Fabregas (Barcelona), Luka Karabatic (Paris SG HB) şi Cédric Sorhaindo (FC Barcelona). Ultimul a prins lotul, spre exemplu, pentru faptul că se poate apăra pe patru poziţii. Defensiva Franţei rămâne una din cele mai bune din lume.

Franţa porneşte turneul final din postură de campioană en-titre şi va evolua la Berlin, într-o grupă cu Germania, Serbia, Rusia, Brazilia şi Coreeea.

Lotul Franţei este următorul:

Portari: Cyril Dumoulin (HBC Nantes), Vincent Gerard (Montpellier HB)

Extreme stânga: Mathieu Grébille (Montpellier HB), Michaël Guigou (Montpellier HB), Kentin Mahé (Telekom Veszprem – poate juca şi centru)

Interi stânga: Romain Lagarde (HBC Nantes), Timothey N'Guessan (FC Barcelona)

Centri: Nicolas Claire (HBC Nantes), Dika Mem (FC Barcelona – joacă şi inter dreapta)

Interi dreapta: Adrien Dipanda (St Raphael Var HB), Nedim REMILI (Paris SG HB)

Extreme dreapta: Valentin Porte (Montpellier HB – poate juca şi inter dreapta), Luc Abalo (Paris SG HB), Melvyn Richardson (Montpellier HB) 

Pivoţi: Ludovic Fabregas (Barcelona), Luka Karabatic (Paris SG HB), Cédric Sorhaindo (FC Barcelona)

De remarcat faptul că Franţa nu-l are la dispoziţie nici pe Nikola Karabatic, cel mai bun handbalist al lumii, din cauza unei accidentări, pentru care a avut nevoie şi de intervenţie chirurgicală.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.