Măsura luată de CSM Bucureşti după ”şocul” de la Zalău. „Este inacceptabil să-şi bată joc în felul acesta”

2 sep 2019 10793 afişări Handbal
Măsura luată de CSM Bucureşti după ”şocul” de la Zalău. „Este inacceptabil să-şi bată joc în felul acesta”

CSM Bucureşti nu s-a împăcat cu gândul că a pierdut în prima etapă la Zalău (scor 24-25), astfel că a făcut memoriu la Federaţia Română de Handbal împotriva arbitrilor Iacob şi Savu. Vicecampioana consideră că arbitrajul a avut infleunţat rezultatul final.

CSM Bucureşti a contestat atât arbitrajul de la Zalău, dar şi cel din prima etapă cu Potaissa Turda de la masculin. „Este foarte frustrant pentru CSM Bucureşti ca în acest debut de sezon să avem plângeri şi probleme de arbitraj la toate cele trei meciuri pe care le-am disputat. Şi la Supercupă au fost probleme din punctul nostru de vedere, dar nu am mai spus nimic, lucrurile au funcţionat, iar echipa a câştigat trofeul pe teren. Am avut şi acolo multe frustrări, în special după prima repriză vizavi de arbitraj. Nu mai spun despre Turda şi Zalău. Este inacceptabil ca arbitrajul să-şi bată joc în felul acesta de munca unor oameni. Încercăm pe cât posibil să dăm încredere tinerilor la masculin, dar într-un astfel de mediu şi într-un astfel de sistem este foarte greu să-i modelezi şi să-i faci să înţeleagă care sunt valorile. Iar în ceea ce priveşte fetele, sigur că dincolo de problemele noastre interne pe care trebuie să le gestionăm şi cu siguranţă facem o analiză obiectivă şi corectă, nu vrem altceva decât să fim lăsaţi să jucăm”, ne-a declarat Vlad Enăchescu, şeful secţiei de handbal de la CSM Bucureşti.

Oficialul „tigroaicelor” a evidenţiat apoi problemele de la partida de duminică: „La Zalău am avut 18 minute de eliminare versus două minute pe care le-a primit adversara. Faptul că o jucătoare de talie mondială precum Crina Pintea nu reuşeşte să obţină niciun 7 metri într-un meci întreg la Zalău, mi se pare cel puţin suspect. Şi nu pentru că a prins o zi mai proastă, ci pentru că pur şi simplu nu s-au fluierat lucrurile aşa cum trebuiau să se fluiere. Şi totul a culminat cu ultima fază a meciului, atunci când întârzierea repunerii mingii în joc a portarului de la Zalău a fost sancţionată cu 2 minute eliminare şi aruncare de la 9 metri. Dar fiind în ultimele 30 de secunde, regulamentul spune foarte clar că trebuia acordată o aruncare de la 7 metri”.

Citeşte şi: Mesajul lui Tadici pentru jucătoarele de la HC Zalău înainte de a detona bomba campionatului chiar în prima etapă, prin victoria cu CSM Bucureşti. „Am decupat tot!”

Dincolo de problema arbitrajului, CSM Bucureşti a făcut un meci slab la Zalău, mult sub ce a arătat în Supercupa României cu SCM Rm. Vâlcea. „Există clar şi la noi o aplecare spre o creştere a calităţii. Au fost greşeli şi din partea noastră şi ne dăm seama că sunt lucruri pe care trebuie să le corectăm. Dar spun cu inima pe inimă, şi în condiţiile în care am jucat aşa <<prost>>, dacă arbitrajul nu ne punea piedică, noi nu am fi pierdut meciul respectiv. În timpul unui joc, toate aceste lucruri cumulate ale arbitrajului îţi distorsonează concentrarea. Când joci aproape o treime din meci în inferioritate numerică, este foarte greu să mai gândeşti lucid. Şi da, apar greşelile. Dar astea sunt tot o parte a presiunii pusă asupra sportivilor aproape nejustificat. Când te aperi mult timp în cinci, este mai mult efort fizic, dar şi psihic. Când tot timpul trebuie să ataci fără portar, normal că eşti mult mai vulnerabil. Da, noi trebuie să jucăm mai bine incontestabil decât am arătat cu Zalău, dar asta nu are legătură cu arbitrajul. Iar arbitrajul trebuie să fie corect, transparent şi nu dea ocazia la tot felul de interpretări”, a mai spus Vlad Enăchescu.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.