Sportul ieşean, în moarte clinică! Echipele de rugby şi de handbal ale CSU Politehnica Iaşi s-au desfiinţat în mandatul lui Vasile Manole

20 feb 2018 1928 afişări Comentează şi tu Baschet
Sportul ieşean, în moarte clinică! Echipele de rugby şi de handbal ale CSU Politehnica Iaşi s-au desfiinţat în mandatul lui Vasile Manole 3 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7961/17024391/2/iordache-dragomir.jpg

Sărăcia lucie din sportul românesc loveşte din plin şi Iaşiul. Lipsa banilor, coroborată cu indiferenţa autorităţilor locale şi cu nepricerea celui care diriguieşte clubul Politehnica au dus la un deznodământ cumplit pentru sporturile de echipă. La scurt timp după desfiinţarea echipei de rugby, handbalul a primit o lovitură similară, iar cea de baschet va avea, probabil, aceeaşi soartă.

Jucătorii echipei de handbal au fost înştiinţaţi de către preşedintele clubului Politehnica, Vasile Manole, că nu mai sunt bani pentru finanţarea echipei, iar echipa va fi retrasă din campionatul Ligii Zimbrilor.

Asta se întâmplă după ce în vară echipele de baschet şi handbal ale Politehnicii Iaşi au promovat în elită după mai mulţi ani de exil în eşaloanele inferioare. La scurt timp după aceste performanţe, întreg lotul echipei de handbal a fost chemat de edilul Mihai Chirica la primărie. Jucătorii şi antrenorii au primit câte o diplomă, o plachetă şi multe, foarte multe promisiuni ce s-au dovedit vorbe-n vânt în cele din urmă. Primarul le-a promis că va susţine echipa, dar jucătorii au fost duşi cu zăhărelul luni în şir, aceştia încasând doar două salarii în şapte luni.

Primarul invocă faptul că nu are temei legal pentru a finanţa în continuare echipa, preşedintele clubului, Vasile Manole, numit politic în funcţie, ridică şi el din umeri, iar de echipele de rugby şi handbal s-a ales praful. Cert este că primăria, care a susţinut până acum mai multe discipline şi le-a ţinut în viaţă prin Fundaţia Sportului Ieşean, a închis robinetul în ultimele luni, iar de aici până la colaps nu a fost decât un pas.

În faţa acestui tablou sumbru, primăria Iaşi va organiza, joi, la Sala Polivalentă, o acţiune numită mult prea pompos „Gala Excelenţei Sportului Ieşean”, o gală a unui sport aflat în moarte clinică.

În fond, evenimentul vine să marcheze inaugurarea noului parchet din Sala Polivalentă, o cârpeală a unei săli care stă să cadă, depăşită din toate punctele de vedere.

Cei mai buni sportivi, pe picior de plecare

Dispreţul faţă de sportivii din Iaşi nu este o noutate, ci dăinuie de ani buni. Iaşiul a dat ţării foarte mulţi sportivi de valoare în ultimii ani, dar nu a cules roadele, performanţele la Campionatele Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice fiind obţinute pentru cluburile de top din Capitală, care au profitat de sărăcia din Iaşi şi le-au oferit salarii bune şi condiţii pentru a face performanţă. Aşa s-a întâmplat cu scrimerii Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Siriţeanu, vicecampioni olimpici, canotoarele Irina Dorneanu şi Mihaela Petrila au fost în aceeaşi situaţie, iar exemplele pot continua şi în alte discipline.

Mai nou, Clubul Sportiv Universitar Politehnica Iaşi a pierdut nu doar echipele de rugby şi de handbal, ci şi pe cel mai bun sportiv al Iaşiului din ultimii ani, trăgătorul Iordache Dragomir. În vârstă de 19 ani, cel mai bun trăgător al ţării în 2015 şi 2016 a semnat în luna decembrie cu clubul Steaua, simţind că la Iaşi este efectiv batjocorit cu suma de 700 de lei pe lună şi cu condiţii de pregătire jalnice.

Pe picior de plecare este şi judoka Vlăduţ Simionescu, un alt sportiv de top al Iaşiului şi al ţării. Acesta a ameninţat că va pleca la Steaua Bucureşti dacă oficialii clubului ieşean nu-i vor crea condiţii pentru marea performanţă. Ca şi Iordache, Vlăduţ Simionescu are şanse reale de a ajunge la Olimpiada de la Tokyo, acolo unde probabil va puncta pentru un alt oraş care ştie să preţuiască valorile.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.