Testarea arbitrilor, trecut, prezent . Oare şi viitor?

29 feb 2012 451 afişări Blog

Trei arbitri FIFA n-au luat testarea teoretică. Probabil că n-au ştiut, de-aia n-au luat-o. După cum, pe vremuri aveau probleme cei care acum n-au, adică alţi fii. Ieri unii, azi alţii, într-o succesiune a lustraţiei fiilor de către taţii aflaţi la putere, după ce anii trecuţi alţi taţi lustrau alţi fii.

Am citit întrebările publicate ieri de ProSport. Unele, ca răspuns, solicită adevărate compuneri. Cum ar fi: "Când un jucător înlocuit este sancţionat cu cartonaş galben?" Sau "Când un teren este impracticabil?" Par întrebări de Teleenciclopedia sau de Teleşcoală, emisiuni ale anilor în care se vorbea mult şi nu se spunea nimic. Când la nivel internaţional se folosesc imagini sau chestiuni practice, ai noştri golesc călimările şi scriu mai mult ca Sadoveanu.

Acum patruzeci şi mai bine de ani era un arbitru despre care am mai scris povestioare în această pagină. Aurel Bentu, aşa-l chema, om simplu, fără multă carte, fără limbi străine la bază, dar cu sânge în el, cu autoritate şi cu stil pe teren, care n-avea nici o greaţă de a arbitra derbyurile Steaua-Dinamo atunci când mai şcoliţii şi mai poligloţii săi colegi de fluier mâncau cretă să facă febră şi să ajungă la infirmerie, nu în gurile generalilor de Armată şi de Securitate.

Şi vine vremea testării teoretice. "Tovarăşe Bentu, luaţi o hârtie şi-un stilou, şi scrieţi ce trebuie să faceţi în cutare şi cutare situiaţie". Examinatorii, tipi cu nivel intelectual remarcabil, George N. Gherghe, Kevork Ghemigean. Examinatul Bentu, uvrier cu bască, dar având aceeaşi prezenţă de spirit ca şi în teren." Dacă-mi daţi un fluier şi vă arăt!" Şi intransigenţii profesori îi dădeau examenul, pentru că aveau nevoie de flerul şi spontaneitatea sa în teren.

Asta nu înseamnă că testele teoretice nu sunt importante. Nici că nu trebuie susţinute aşa cum scrie la regulament. Înseamnă doar că trebuie să fim ceva mai adaptaţi anului 2012. Adică un pic mai practici şi mai moderni, să ne uităm mai des pe video, nu să punem arbitrii să scrie kilometrii de pădure tăiată, care apoi să fie corectate de cine ştie ce fruntaşi în producţie.

Versiune selectata: mobil / standard