Poveşti de altădată

24 sep 2012 438 afişări Blog

Prima.

Demult, foarte demult, în 1975. Steaua şi Rapid au jucat semifinala de Cupă pe fostul 23 August, arhiplin, într-una din rarele nocturne ale acelor ani. Steaua, antrenată de Constantin Teaşcă, era mare favorită, cu Iordănescu, Liţă Dumitru şi Marcel Răducanu la pupitru. Rapidul abia promova, după un an de exil la matineu. Condusă de Ion Motroc, cu Rică Răducanu plecat la Sportul şi cu tânărul Ioniţă, de nici 20 de ani în poartă, echipa din Giuleşti părea să n-aibă nici o şansă. Mai mult, Nae Manea, care trebuia să fie săltat în armată, se internase în Spitalul Militar, încercând să fenteze încorporarea. L-a luat cineva cu o maşină de-acolo şi a ajuns la stadion în pijama. Chiar dacă nimeni nu-i dădea nici o şansă, Rapidul s-a impus la penaltyurile de departajare (a ratat decisiv Sile Aelenei) şi a câştigat apoi şi finala cu Craiova.

A doua.
Ceva mai încoace, prin 1988. Pe Ghencea, un 5-0 clar, într-o vreme în care Steaua juca finale europene în timp ce Rapidul se lupta să nu retrogradeze. A fost atunci un penalty pentru Steaua, la 3 sau 4 la zero. Piţurcă şi-a aşezat mingea, şi-a luat elan şi când a ajuns lângă ea n-a tras, ci doar a mişcat-o uşor înainte. Din spate a venit ca o nălucă Lăcătuş, l-a driblat pe bietul Leo Toader şi a trimis în poarta goală. Gol perfect regulamentar, dar umilitor, al unei echipe atotputernice în faţa unui adversar care în acei ani chiar reprezenta din plin farmecul vieţii. Atât cât se putea trăi atunci.

Şi ultima.
Şi mai încoace, zece ani mai târziu, în 1998. Rapidul, condus de Mircea Lucescu, îţi făcuse echipă şi era favorită la titlu. În meci direct, în Grant, giuleştenii conduceau cu 1-0 şi dacă ar fi câştigat, aproape c-ar fi fost campioni. În ultimul minut de prelungire, al patrulea sau al cincilea, arbitrul Chivulete a acordat Stelei o banală lovitură liberă de undeva de la centrul terenului, lateral, cam în faţa băncilor de rezerve. În asemenea situaţii, un jucător stă în faţa mingii, întârzie executarea cu preţul unui cartonaş, face orice ca adversarii să nu ajungă la poartă. Rapidiştii au uitat această regulă elementară, lovitura s-a executat lung, până în careu, de unde Cristi Ciocoiu a egalat nesperat, punct enorm pentru Steaua care avea să câştige titlul în ultima etapă, când Rapid se împiedica în acel "memorabil" 2-2 de la Craiova.
Trei întâmplări care confirmă că între Steaua şi Rapid nu există niciodată favorită. După cum nu există nici în această seară.

Versiune selectata: mobil / standard