Napoli sau revenirea la un sistem dispărut

23 feb 2012 942 afişări Blog

Iată că se poate bate Chelsea jucând cu trei oameni pe linia de fund, într-o idee tactică despre care se spune că e a fricii, a defensivei şi, în general, a trecutului! Napoli a putut să facă asta şi oricât s-ar spune despre Chelsea c-ar fi o echipă în criză, departe de strălucirea de altădată, rezultatul are valoare cu atât mai mare cu cât a fost 1-0 pentru londonezi, iar depăşitul sistem al lui Mazzarri a adus trei goluri şi multe alte ocazii.

Acest 3-4-3, sau 3-5-2, sau 3-4-1-2, că tot cam aia e, mai e practicat în zilele noastre de echipele mici din Italia, de cele din zona retrogradării, care se duc pe terenul lui Juve sau Milan cu gândul de a nu lua multe. Îl mai putem întâlni la noi în filosofia Voinţei Sibiu şi, nu vă miraţi, l-am văzut în pregătiri, probabil cu titlu experimental, preţ de o repriză, pus în aplicare chiar de Inacio, noul antrenor al Vasluiului. A fost sistemul lui Răzvan Lucescu la Rapid în acea campanie europeană lungă din 2006. În anumite interpretări, el trece drept o partitură defensivă, cu cinci oameni pe linia de fund, celor doi laterali spunându-li-se mijlocaşi doar în teorie, practica definindu-i tot ca fundaşi.

Priviţi alăturat desenul lui Napoli! La Mazzarri fundaşii sunt trei şi doar trei. Campagnaro bate auturi de pe dreapta, ca un fundaş lateral veritabil şi, când echipa sa se apără, acoperă o treime de teren. În fazele de atac se desface, urcând şi ajungând de multe ori în situaţia de a centra. Lateralii Maggio şi Zuniga provin din mijlocaşi ofensivi, nu din apărători de margine. Rolul lor e extrem de important, pentru că în responsabilitatea lor cade câte un flanc al terenului, mai ales sub aspect ofensiv. Ei nu sunt Dănănae şi Latovlevici, dacă ar fi să facem o paralelă cu Steaua, ci sunt Tănase şi Chipciu, adică oamenii care atacă pe bandă, nu cei care se apără în zonele laterale. La fel de preţioşi sunt cei doi mijlocaşi din zona centală, turco-elveţianul Inler şi mai degrabă pirpiriul Gargano. Ei trebuie să închidă culoarele şi să pornească dezvoltarea fazelor de atac. E greu să distribui în asemenea posturi oameni care n-au o capacitate de efort impecabilă. Ei trebuie să fie acei mijlocaşi box to box, adică să participe nu doar la distrugere, cât mai ales la construcţie.
Poate omul cel mai important din sistem e Hamsik, cel care face legătura între partea de muncă necalificată şi restul echipei. Practic el prelucrează tot ce primeşte din spate, apoi distribuie spre cele două vârfuri. Degeaba ai un Hamsik, degeaba îi vin mingi utile dinapoi, dacă n-ar avea doi atacanţi de valoare precum Lavezzi şi Cavani. Primul e un fel de Tatu, de vârf secund, care caută mai mult patrea stângă, al doilea, Cavani, e marcatorul care nu iartă, omul care dă gol din orice poziţie şi care nu prea are altceva de făcut decât pressing şi finalizare.

Personal, până în seara în care Chelsea a căzut victimă acestui 3-4-2-1, credeam că Napoli practică un sistem tactic împăiat, ţinut în formol, care în 2012 nu mai are nicio şansă. Rezultatul, dar mai ales maniera în care a fost obţinut, dovedeşte că sistemul nu e prăfuit, ci doar că e o altă cale. Pe care însă poţi merge doar dacă-i cunoşti până la amănunt tainele.

23 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Hamsik (24 de ani)

Versiune selectata: mobil / standard