Du-te, Pablo, du-te! Du-te peste ei!

22 feb 2012 867 afişări Blog

Dacă toate lucrurile vor fi aşa cum au fost planificate, mai pe româneşte, dacă toată lumea se va ţine de cuvânt, Pablo Brandan va juca joi, la Enschede, pentru ultima oară în tricoul Stelei. Adus cu autocarul la Palat alături de ceilalţi colegi ex-campioni de la Urziceni, el va pleca în China cu avionul. E şi acesta un salt calitativ pe care ţi-l conferă şederea la Steaua. Dar, într-un an şi jumătate de îmbrăcat tricoul roş-albastru, argentinianul s-a ales nu doar cu atât, ci şi cu multe alte amintiri.

Cea mai importantă dintre ele e aprecierea generală. Nimeni nu-i poate reproşa că în vreun meci n-a dat totul, nimeni nu-i poate spune că într-o anumită zi a fentat un antrenament, că s-a dat lovit, că a jucat prost sau că putea juca mai bine. Această determinare a băiatului cu plete vintage, a la Kempes sau Villas, model 1978, a fost poate mai importantă decât universalitatea priceperii sale, adică decât acea capacitate de a juca la fel de bine şi fundaş stânga, şi mijlocaş central, şi mijlocaş stânga, ba chiar şi fundaş central, când situaţia o cerea. Fără să fie perfect, Brandan e apreciat, iar punctele pozitive bifate au făcut suporterii să-i treacă cu vederea mai uşor decât lui Tănase sau fraţilor Costea anumite plimbări prin Centrul Vechi, petrecute spre ziuă şi cu anumite probleme de stabilitate, mai acute decât cele din teren.
Cele două meciuri ale lui Brandan contra lui Twente merită câteva comentarii. Primul, cel care s-a jucat deja, a fost poate cel mai slab joc al său de când a venit la Steaua. Determinare a avut şi de această dată, dar parcă i s-a depistat mai greu acea clasă indiscutabilă care l-a făcut să se impună. Părea marcat de ceva, preocupat parcă mai mult de viitor decât de siluetele albe ale adversarilor pe care-i avea în faţă. S-a spus că la faza golului lui Ola John a fost prins pe picior greşit. Păi, când s-a mai întâmplat aşa ceva?


Returul are şi el capitol special. Personal, nu ştiu dacă va juca fundaş sau mijlocaş, dar chiar nu contează. De jucat, va juca sigur şi, cu promisiunea plecării în China în suflet, are obligaţia s-o facă nemaipomenit. Profesionist până în ţesătura jambierelor, va muri de gât cu Chaddli, cu Fer sau cu cine i-o fi adversar direct. Va trage echipa după el, îi va mobilize pe ceilalţi pentru a-i face pe suporteri să-i păstreze o amintire frumoasă şi să-l regrete. Rămâi iubit în acele locuri unde vii frumos, trăieşti frumos şi pleci frumos. Du-te, Pablo, nu înainte de a mai pune încă o dată umărul!

Versiune selectata: mobil / standard